Share
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 1,077 

Recunoscut ca fiind specialistul nr. 1 în implantul de păr, medicul Felix Popescu, răspunde întrebărilor despre implantul de păr, ce implică această procedură pentru pacient și care sunt noutățile din domeniu.  

Care sunt modalitățile de transplant de păr? Care este cea mai eficientă?

Sunt mai multe metode, dar sunt depășite. Din punctul meu de vedere nici nu face sens să vorbim despre ele, e ca și cum am vorbi despre tehnici care nu mai sunt de actualitate. Medicina este într-o continuă evoluție, la fel și chirurgia plastică, microchirurgia de care ne ocupăm noi. La Dr. Felix Hair Implant, fiecare transplant de păr este considerat o operă de artă. Aici implantăm păr și o facem cel mai bine! Folosind instrumente originale, patentate, tehnici și protocoale complexe.

Pentru pacient, recuperarea este imediata, fără cicatrici, dureri sau sângerări, iar rezultatul are un aspect natural!Din punctul meu de vedere, și nu doar al meu, al tuturor specialiștilor care investesc în evoluția lor, care se informează, participă la congrese internaționale, studiază permanent, cel mai reușit implant de păr este acela cu aspect natural, nu cel cu aspect de perucă. Noi nu operăm doar în țară cu această metodă, operăm și în străinătate unde suntem invitați frecvent să împărtășim metoda FUE.

Ce este metoda FUE?

Tehnica Q-FUE (Quality Follicular unit extraction) este cea mai puțin invazivă dintre toate tehnicile de implant existente și cea mai evoluată, cu rezultatele cele mai bune și cu recuperare imediată pentru pacient.

Absolut toate etapele implantului de păr, și anume, consultația, marcarea zonelor donatoare și primitoare, anestezia, extracția și implantarea grefelor de păr prin metoda „Quality FUE”, sunt realizate minuțios exclusiv manual de către medici ultraspecializați, nu de simpli tehnicieni, ca in cazul altor clinici.

Este cel mai puțin invazivă metodă de transplant de păr.

– Sângerare este redusă mult în timpul intervenției

– Recuperare imediată după operație (vindecare rapidă în doar câteva zile, iar semnele dispar în totalitate după 10-15 zile)

– Nu lasă cicatrici vizibile

– Nu există senzația neplacută de amorțeală ca dupa metoda STRIP (o metodă prin care se prelevează o fâșie din scalp, din care se extrag apoi grafturile)

– Se pot face lejer două sesiuni de implant în două zile succesive, dacă zona donatoare a pacientului ne permite

– Se mai pot face alte intervenții de-a lungul timpului, dacă este necesar, metoda fiind non-invazivă

“Q-FUE AVANSAT ESTE SINGURA TEHNICĂ PRIN CARE SE POATE REDOBÂNDI PODOABA CAPILARĂ CU UN ASPECT COMPLET NATURAL”

De ce să alegem metoda FUE pentru un transplant de păr?

Toți specialiștii la nivel mondial o folosesc și o recomandă. Avantajele le-am expus mai sus. Bărbații nu sunt cei mai curajoși când vine vorba de medic, de înțepături, injecții, sângerări. Nici eu nu sunt. Primul motiv pentru care noi am ales să evoluăm și să folosim aceasă metodă este rata mare de succes a intervenției. Apoi, faptul că pacientul este relaxat, stă cu noi la povești în timpul intervenției, mai ațipește un pic, pleacă acasă fără dureri, fără să sângereze după intervenție, liniștit. Se recuperează bine, nu este o metodă traumatizantă absolut deloc. Deși e o intervenție de chirurgie plastică, și țin să precizez asta, etse o intervenție ușor de suportat pentru oricine, chiar și pentru cei cu fobie de medic. Insist că este o intervenție de chirurgie plastică pentru că ea trebuie tratată cu seriozitate. Și am să vă mai spun ceva, a fost metoda care a dat randament maxim pe scalp ars, grefat. Eu am “experimentat-o” ca să zic așa în cazul unor pacienți cu arsuri serioase pe scalp, trecuți prin incendiul de la Colectiv. Nimeni nu le dădea șanse să își mai recupereze părul sau sprâncenele vreodată din cauza arsurilor. Noi ne-am ambiționat, am încercat, e drept că ne-am dorit din toată ființa noastră să nereușim și a contat și asta. Avem niște rezultate minunate, am ajuns să împărtășim această reușită medicilor din oată lumea, pentru ca ei la rândul lor să reușească atunci când intervin în cazuri așa de complicate. Practic i-am ajutat să ascundă urmele unui dezastru care le-a lăsat nu doar cicatrici fizice, ci și psihice. Da, trebuie să știți că Q-FUE avansat este singura tehnică prin care se poate redobândi podoaba capilară cu un aspect complet natural. Ca să faceți alegerea corectă!

Ce implică pentru pacient un astfel de transplant? Cum se face pregătirea pentru această operație?

Avand in vedere că zonele donatoare si primitoare trebuie să fie cât mai accesibile, subiectul este tuns cu mașina astfel încât medicul să studieze calitatea părului ce poate fi recoltat și să marcheze ariile de extracție și de implantare a grafturilor. Este bine de știut că în cazul operațiilor pe suprafete izolate sau reduse, acestea pot fi realizate și fără a fi tuns pacientul în zona primitoare, ci doar parțial in zona donatoare.

Cât timp durează un astfel de transplant?

Cel mai important pas pentru a decide asupra necesității și complexității unei operatii de implant de păr îl reprezintă consultația cu medicul specialist. Cu ocazia acestei scurte discutii, doctorul va stabili numărul de grafturi, calitatea zonei donatoare precum și aria și forma zonei primitoare ce va beneficia de implant. De regulă între 4 și 7 ore o sesiune. Depinde, nu pot să vă spun exact, diferă de la pacient la pacient, nu sunt două cazuri la fel.

Câte sesiuni trebuie efectuate pentru a obține rezultatele dorite?

În funcție de complexitatea implantului și de numărul de fire implantate, operația se poate realiza într-o singură ședință, sau se poate întinde, în cazuri excepționale, pe parcursul a două zile. Asta se deicde la consultația preliminară intervenției. Pacientul își spune problema, noi studiem cazul și îi spunem realist ce putem face, ca el să aibă așteptări realiste.

Ce se întâmplă după operația de transplant de păr, când începe să crească părul transplantat?

Rezultatele se văd imediat. Apoi părul implantat cade, e un pic de panică printre pacienți atunci, după care începe să crească frumos, uniform, în sensul firesc al firelor de păr. Este și asta o poveste. De aceea vă îndemn să alegeți în cunoștină de cauză foarte bine informați despre ce înseamnă intervenția și cine o face. Părul nu se recoltează și nu se implantează oricum, pentru că va crește prost. Firele au o orientare a lor ca să arate firesc. După 2-3 luni de la operaţie începe creşterea permanentă a părului transplantat, aproximativ 1 cm pe lună, fiind necesare cel puţin 6 luni pentru a vedea o creştere semnificativă.

Cu ce diferă implantul de păr la femei față de cel efectuat la bărbați?

Singura diferență este că la femei folosim mai mult metoda “No Shave”, tundem doar zona donatoare, nu și pe cea receptoare. Deși nu apare la fel de frecvent ca la bărbați , căderea părului este prezentă și la femei. Cauzele căderii părului la femei sunt multiple, de regulă hormonale, mai puțin genetice. Trebuie analizat minuțios, descoprită cauza și tratată în consecință.

În clinica Dr. Felix Hair Implant se pot efectua implanturi și pe alte zone decât zona capilară. Ce alte zone mai pot beneficia de implant de păr?

Sigur că da. Transplantul de păr poate fi efectuat pentru zona scalpului dar şi pentru alte zone ale corpului (sprâncene, barbă, păr corporal, sau chiar pubian). Să nu râdeți, se pare că părul pubian e din nou la modă! Cele mai cerute sunt însă transplantul de păr, sprâncene și îndesirea bărbii.

Ați avut ocazia până acum să efectuați câteva mii de astfel de transplanturi. Cine și-a arătat mai mult interesul, femeile sau bărbații?

Ambele categorii, dar bărbații au probleme cu pierderea părului în proporție mai mare decât femeile. Pe implantul de păr bărbații dețin supremația ca și număr de cazuri, pe implantul de sprâncene categoric femeile.

Mai multe informații găsiți pe www.drfelixhairimplant.ro


Share
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *