Acasă Blog

Ana de Bourbon-Parma, o regină fără regat și coroană

 78 

Regina Ana a încetat din viaţă în ziua de 1 august 2016, în spitalul din Morges, în Elveţia. Din cei 92 de ani de viaţă, 68 i-a petrecut alături de Regele Mihai I al României. Regina Ana a fost condusă pe ultimul drum conform cu tradiţia Funeraliilor Regale şi înmormântată la Curtea de Argeş, în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală.

Să-i spună cineva și doamnei Adina Buzatu cum se ia covid-19!

 297 

După aproximativ 5 luni de zile, timp în care s-a vorbit într-una despre covid-19, stilista Adina Buzatu, lovește tare și arată tuturor ce a înțeles din treaba asta cu virusul, adică… nimic!

Rețeta dezastrului- statul bot în bot asezonat cu pandemia de coronavirus

 175 

Din 15 mai s-a ridicat multe restricții, a repornit economia, noi suntem într-un fel mai liberi, ne putem plimba și face diverse activități.

Luviane Atelier de Parfumerie a lansat parfumul Iris

Luviane Atelier de Parfumerie a lansat parfumul Iris, dezvăluind astfel publicului acordurile celui de-al treilea parfum din colecția Florile Reginei. Astfel, irișii își continuă existența printr-un parfum floral ce traversează timpul, purtând cu el mesaje din trecut către viitor, lăsând în prezent momentul de fericire.

Avocat Bogdan Dobrescu, despre cât de legală sau ilegală este termoscanarea

 98 

Discuțiile din mediul public privind legalitatea procedeului de termoscanare, în contextul noilor reglementări privind starea de alertă, reprezintă un subiect de mare interes pentru societatea românească. Avocatul Bogdan Dobrescu a răspuns întrebărilor interviul.ro despre cât de legală sau ilegală este termoscanarea efectuată la locul de muncă sau la magazin. 

145 de ani de liberalism în România: La mulți ani, Partidul Național Liberal!

 1,364 

Partidul Național Liberal a fost oficial fondat la data de 24 mai 1875, atunci când un grup de liberali, printre care Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, A.G. Golescu, Gh. Vernescu, Ion Ghica, C.A.

Comic News – Săptămâna, 13-19.04.2020

 1,790 

Aleg știrile amuzante din toată lumea și le aduc pe toate într-un singur lor.

Comic News – Weekend, 11-12.04.2020

 589 

Aleg știrile amuzante din toată lumea și le aduc pe toate într-un singur lor.

Comic News – Vineri, 10.04.2020

 714 

Aleg știrile amuzante din toată lumea și le aduc pe toate într-un singur lor.

Comic News – Joi, 09.04.2020

 917 

Aleg știrile amuzante din toată lumea și le aduc pe toate într-un singur lor.